Descripción de Legile Divine:
Legile Divine Pentru voi cu drag un nou clip. Totul curge în viaţă supunându-se legilor sau principiilor universale. Nu trebuie neapărat să cunoaştem sau să înţelegem legile pentru a le respecta, dar dacă nu le cunoaştem, nu vom înţelege niciodată complet cum am realizat ceea ce am dorit sau de ce am gresit. Ne e mai uşor să reusim când înţelegem aceste legi şi modul în care le aplicăm pentru a crea conştient. Legile universului formează un argument solid pe care să ne construim viaţa. Sinergia cu care acţionează aceste legi poate aduce rezultate extraordinare. Sarcina noastră este să înţelegem şi sa aplicam aceste legi, să le folosim pentru a manifesta viaţa pe care ne-o dorim şi care se află în armonie cu misiunea sufletului. Odată ajunşi în acest punct, orice devine posibil. Din moment ce totul este legat în univers prin vibraţii de energie, când misiunea sufletului nostru va începe să-şi manifeste propria vibraţie, va aduce toate elementele de care avem nevoie exact la momentul potrivit, în locul potrivit şi cu oamenii potriviţi. Se creează o sinergie între toate componentele şi, ca prin minune, totul începe să capete un sens magic şi totul se îmbină perfect!
Sa invatam de la ingerul pazitor - Michel Pepe - Eternel Enchantement
03:08 Mins | Visto 2467 veces
Dragos Argesanu - Meditatie sau Rugaciune ? - Emisiune Oradea
86:06 Mins | Visto 8806 veces
istoria nefericirii umanitatii - Bartolomeu Valeriu Anania (2008)
21:44 Mins | Visto 2021 veces
legile biologiei, universul si creatia lui Dumnezeu -Bartolomeu Anania (2009)
10:41 Mins | Visto 1507 veces